Emil Cătălin Neghină

S-a născut în 4 ianuarie 1965. Este actor profesionist la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, licenţiat în actorie, cu specializări masterale în „Vorbire şi limbaj în artele spectacolului” şi „Scriere dramatică”. A interpretat peste 80 de roluri în teatru, pe scenă şi în spaţii neconvenţionale (tramvaie, autobuze, lacuri, păduri, hale industriale, pieţe publice, baruri, spitale, cetăţi, patinoare etc.). Timp de 10 ani, a predat artă dramatică în şcoli sibiene. A fost redactor-şef la un post de radio şi jurnalist cultural, vreme de 16 ani, la ziare locale. Are peste 20 de participări – cu lucrări de grafică, sculptură, instalaţie şi fotografie – în expoziţii personale şi de grup. A colaborat la reviste culturale din România şi este prezent în câteva antologii de seamă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, în Filiala Sibiu, din 2006. A publicat volumele de poezii „Monştrii-s acri”, Editura Axa, Botoşani, 2003 (Premiul de debut la Concursul Naţional de Poezie „Porni Luceafărul…”, ediţia a XX-a, Botoşani-Ipoteşti; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volum de debut în poezie), „Din culise totul se vede altfel”, Editura Axa, Botoşani, 2003, „Alfabetariu cu Han”, Editura Rottarymond, Râmnicu Vâlcea, 2005, „Turnul respiră / Der Turm atmet”, volum bilingv român-german, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007, şi volumul de teatru „Sărbători fericite sau Grijă mare la ce-ţi doreşti că ţi s-ar putea împlini”, Editura Etape, Sibiu, 2004.

Cărţi apărute la Editura A.T.U.: Inima din creier

 

 

Lasă un comentariu